"Imagineaza-ti infantil cum iti fac cu mana de la revedere!". Si asta a fost.Si sper ca "la revedere" sa ramana.Sunt totusi singura intr-o lume noua.
As vrea sa antifonez tot acel zgomot al orasului si sa raman muta intr-un imens necunoscut.
Mi-e frica.De tot ce vad. Mi-e frica ca nu voi mai putea raspunde vreodata iubirii cu iubire.
Decat daca ajung la compromisul de a fii complet oarba la tot ce e in jurul meu.Sa mint.
Daca iubirea este totusi tot ce inseamna durere? Trebuie sa ma ranesc? Doar ca sa stiu ca inca traiesc...? Nu stiu ce vreau. Nu stiu ce sunt.
Dar visele raman. Speranta infantila si absolut inutila de a-mi indeplinii visele ramane neschimbata.
Desi eu m-am schimbat. Ma sperii singura de acest fapt.
Voi continua sa ma inspir din viata asta ciudata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu